I Am Alecs... I Am Legend

     Azi-noapte, lenevind pe canapea, am dat drumu’ încetişor la un film. Mâna de sub cap nu amorţise de tot, dar era gata să. Filmul începea în timp ce eu priveam curios către neantul de dincolo de geam. Filmul intră în mămăligă şi îmi pune atenţia pe jar. Se face că un actor oarecare, numit Will Smith, e personaju’ principal... un doctor-locotenent-colonel ştiutor-de-Shrek-pe-de-rost şi ultim-supravieţuitor al unei boli care a omorât destui şi a transformat cam toţi supravieţuitorii în zombălăi über-rapizi şi alea. Îl urmărim pe dom’ doctor-colonel-alea-alea la cam peste trei ani de la începerea bolii, prin 2012 se zice, într-un New York în paragină (pentru a mia oară în filme) în timp ce el trăieşte cum poate cu căţeaua lui (o dog german, nu altceva...). Şi n-ar duce-o rău deloc de n-ar fi singurătarea totală în care se află... în film.

     Povestea vrea să fie emoţionantă pân’ la niscai lacrimi, aşa că de pe canapeaua mea, recomand înarmarea cu batiste a celor mai sensibili. În caz de lipsă de batiste, cei sensibili sunt rugaţi să dea din mâini energic până primesc sau până se calmează, asta sau să-şi procure şerveţele. Altfel, filmu’ e privit frumuşel de Rotten Tomatoes, cam 68% din cei 183 de critici au zis că-i gege filmaţia, şi Metacritic, cică, 65% din 100 de critici. Văleu! Ce da’ mai critici!
     Părerea mea e cea care contează pentru voi, oricum. Eu spun cu tărie de pe canapea că filmu’ putea fi şi mai bun, şi că face puţin mai mult decât un alt film cu zombălăi care nu-şi numeşte zombălăii aşa (aici se numesc the Infected sau Dark Seekers). Nu am procente, prin urmare vă descurcaţi şi singuri.

     Restul e istorie. Şi geografie. Engioi teh film! (ah, se zice că-i puţin Horror. Un segment de pe la sfârşit mi-a adus aminte de I, Robot. Vizionare eroică!)