Noua lege a educaţiei inventează elevii-spion

     Stai aşa: ce mă? (Uite lincul)

Citeşte şi restu' »»

Ideea mea pentru o viaţă mai uşoară!

     Nu ştiu despre restu', dar mie mi-e adesea lene să schimb conţinutul playerului meu (mp3-ului, cum unii zic). În cazul meu, ca să-i schimb muzica (ceea ce-i plictisitor ca temele la mate din liceu), am nevoie de întăriri morale, de mult timp dampulea, şi de caz de constipare caz că atentez să ascult ce am pe player în momentele de pre-schimbare.
     Şi m-am gândit, zic: Yo! Şi ce-ar fi dacă playeru' ar şti şi el ce muzică vreau? Ce-ar fi dacă s-ar umple automat (când băgat în USB) cu cea mai ascultată muzică de mine (Winamp 'înregistrează' ce şi cât ascultăm, par example), sau eu ştiu ce alt criteriu? Doar să dau clic pe folderu' de unde vreau să-mi ia muzica şi voilà! Trei ore din viaţă recâştigate/schimbare!

Citeşte şi restu' »»

Reptilele s-au întors!

     . . . a fost şi titlul unui bestseller scris de al vostru drag povestitor la 11 ani, însă are o poveste tragică. Să povestesc:
     Când m-am apucat de manuscris, eram a Va, şi îi prevedeam de pe la început succesul, însă nu şi tragedia. Stilul folosit era clar unic, captivant, iar naraţiunea fascinantă. Asta era numa' intenţia.
     Venea cam aşa, încep:

     Gref-Klaus Hellmuth, născut pe data de, îndomiciliat în, mamă, tată, pasiuni, soră, boli, (alea alea, pizda mă-sii, tot ce se putea spune despre personaj) stătea pe o bancă în parc. Era cu căţelul lui, Roxxie. Şi Roxxie urmărea o ciocârlie, care se ridica înceeeet spre soare, după care ataca brusc pământul (în momentul ăsta eram clar impresionat de unicitatea propriilor figuri de stil).
     Prin parc trece o femeie (nesurprinzător) îmbrăcată în roşu. Când o vede, Gref-Klaus Hellmuth o întreabă:
     'Ai vrea să jucăm şah?' (Observă iscutia cu care a agăţat-o! Băiete, ia notiţe!)
('Am uitat să menţionez că omului ăstuia îi place şahul.' Apare scris în roman, completat de mine acum, 'şi că umblă constant cu tabla de şah după el, că poate poate').
     Femeia, nonşalant,
     'Desigur. Mă numesc Sonia i-amuitatcelălaltnume, născută pe data de, îndomicilată în', etc.
     Joacă şah, Sonia câştigă, îşi dau o întâlnire, pleacă. Dă să plece şi Gref-Klaus Hellmuth, dar către ieşire se ciocneşte din greşeală de un aviator (imaginat de autor ca cel mai James Bond aviator: cu pălărie de piele şi ochelari, cu fular alb, geacă maro de piele, muşchi, mustaţă mare, tatuaj cu un vulture):
     'Ai grijă pe unde mergi, băiete!'
     'îmi. . . îmi pare rău. Eram cufundat în ale mele, alea alea.'
     'Nu face nimic. Mă numesc Nusle-Jarres, născut pe data de, înmatriculare din', şi aşa mai. . . departe. 'Ia zi, vrei să înveţi să zbori?'
     'Vai, ar fi super!'
     Şi aviatoru-l învaţă pe Gref-Klaus să zboare pe deasupra Berlinului timp de două săptămâni.

     Şi dup-aia găsesc o căţea (Gref-Klaus cu Sonia) într-o staţie de autobuz, o duc la spital, aia avea pui, îi scot de-acolo, toţi morţi mai puţin unu', îl cheamă Lucky p-ăsta. Dup-aia se mută amândoi, fac doi copii, şi Gref-Klaus e chemat în Africa de şefu' lui, că-i expiră concediul, că Gref-Klaus e inginer bun (încă un alt lucru pe care am uitat să-l menţionez în biografia lui de la începutul cărţii). Pleacă, dar îl roagă pe Nusle-Jarres să aibă grijă de nevasta lui (heh), copii lui, câinele lui, şi de casă. Pleacă, bla bla bla.

     Ideea e că eu devenisem aşa de excitat că pot scrie o carte, încât am fost nerăbdător să aflu cum se termină, deci m-am apucat şi i-am făcut rapid cuprinsul, după care am pus titlurile capitolelor din 3 în 3 pagini. NU vrei să ştii titlurile! Şi-aşa n-am pus sub ele ceva.
Mă rog, am citit drăcia-ntr-a VIIIa şi m-am prăpădit de râs o noapte. Avea cusută şi o copertă calumea, ce dracului? Dar maică-mea l-a aruncat la gunoi aiurea şi nesăbuit. Nesăbuită, nesăbuită mamă. . . de unde şi tragedia.
     Şi cam asta a fost.

Citeşte şi restu' »»