(What's the Story) Morning Glory

     Somnul de voie şi de nevoie e cel mai dulce amănunt într-o existenţă zâmbăreaţă: încep cu asta. Visam mai azi dimineaţă la mamaligutza zburătoare cu sarmale nesfârşite râgâind, după care râzând ca un copilandru inocent, sau precum Cub (personaj din Happy Tree Friends). Bere pe nerăsuflate, râgâieli, chefuri… aşa da! Poate dădeam şi din picioare de veselie, când aud un telefon de la Sf. Morideciudá (sfânt spaniol, parcă) cum că toate se termină curând. Dar telefonu’, bată-l păcatu’, nu se oprea. Mi-am zis că gata, acu’ ridic posterioru’ să-i răspund… când mă trezesc. Morideciudá ar fi avut dreptate.
     Aşa că, în virtutea ochiului închis care încă vedea mici, mamaligutza zburătoare şi toate celelalte mirodenii (faţa mea arăta cam aşa --> [-.o] --> I has square head, lol!), m-am dus încet spre bâzâitoare, dovedită a fi interfonu’, bată-l mamaludracu pe cine suna!
     Era tipesa unu’ cu care treb’ia să fac rendezvous mai încolo cu vreo oră, în altă parte a oraşului. Am răspuns sfios la interfon, cu vocea omului care vrea să demonstreze că-i treaz: DA?! Bzz bzz bzz! Tu?! Bzz bzzzzzz! Ok, urcă… *clinck!* Damn…
     În izmenele dragi, Evan deschise uşa, fu întâmpinat de o faţă scoasă din messenger (:-D) şi rânji o căscătură soră cu Stargate-u’. A invitat apoi fata în casă (să nu-i fie frig afară) şi s-a scărpinat mirat în dos. Restul poveştirii, zic, e de prisos şi va fi uitată.

                                                                                 Off the train,
                                                                                     Alex Evan.